Decizia de achitare în privința lui Mițcul Alexandru

Prin rechizitoriul, Miţcul Alexandru Timofei fiind învinuit în aceea că, el în perioada de timp cuprinsă între 02 decembrie 2013 și pînă la 24 februarie 2014, activînd în calitate de manager al ÎI „Cerempei Marina”, cu folosirea situației de serviciu, urmărind scopul de a dobîndi bunurile altor persoane, dîndu-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevăzînd urmările și dorind în mod conștient survenirea lor, acţionînd cu intenţie directă îndreptată la atingerea scopului stabilit, s-a deplasat la depozitul ÎI „Astrahan Lidia”, situat pe str. Neculce 5 mun. Chişinău, unde, prin înşelăciune şi abuz de încredere, sub pretextul încheierii și realizării contractului nr. 02- 12/13 cu privire la colaborare-asociere, potrivit căruia ÎI „Astrahan Lidia” urma să producă mobilier de oficiu pentru ÎI „Cerempei Marina”, a primit de la depozit mobilierul confecţionat şi anume mese şcolare, dulapuri, panouri pentru oglinzi, scaune, detalii pentru paturi, în valoare totală de 105 421,90 lei pe care urma să le furnizeze şi să le transporte către diferite instituţii şcolare din Republica Moldova.

Ulterior, în vederea desăvîrşirii intenţiilor sale criminale, Alexandru Miţcul, după ce a ridicat mobilierul de la depozit, nu l-a transportat către instituţiile de învăţămînt destinatare, dar l-a însuşit ilegal, astfel cauzîndu-i ÎI „Astrahan Lilia” un prejudiciu material în valoare totală de 105 421,90 lei, ce constituie proporţii deosebit de mari. Astfel, de către organul de urmărire penală, acţiunile lui Miţcul Alexandru Timofei au fost încadrate în baza art. 190 alin.(5) Cod penal al RM, individualizată prin „escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, cu folosirea situaţiei de serviciu şi cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.”

De către organul de urmărire penală, acţiunile lui Miţcul Alexandru Timofei au fost încadrate în baza art. 190 alin.(5) Cod penal al RM, individualizată prin „escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, cu folosirea situaţiei de serviciu şi cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.”

Prin sentința Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani din 08.12.2017 dl Miţcul Alexandru fiind recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii economico-sociale pe un termen de 2 (doi) ani. În conformitate cu art. 90 CP fiind suspendat termenul de executare a pedepsei aplicat lui Miţcul Alexandru Timofei prin sentinţă cu suspendarea condiţionată pe un termen de probă de 2 (doi) ani şi nu va fi executată, dacă condamnatul în termenul de probă nu va comite o nouă infracţiune şi prin purtarea exemplară va îndreptăţi încrederea acordată.

Prin decizia Colegiul Penal al Curţii de Apel Chişinău din 15.10.2019 a fost respins apelul procurorului în Procuratura mun. Chişinău, oficiul Buiucani, Lesnic Andrei, admis apelul inculpatului Miţcul Alexandru Timofei şi apelul avocatului Răileanu Petru în interesele inculpatului Miţcul Alexandru Timofei, casată total din alte motive, inclusiv din oficiu potrivit art.409 alin.(2) Cod de procedură penală al RM sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani din 08.12.2017, pronunţă o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care  Miţcul Alexandru Timofei fiind achitat pe art. 190 alin. (5) Cod Penal al RM, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracţiunii.

Analizînd probe din dosar, cercetîndu-le prin prisma rigorilor de drept, Colegiul Penal corect a considerat că acestea din urmă nu demonstrează vinovăţia inculpatului Miţcul Alexandru Timofei de comiterea infracţiunii de escrocherie, iar în contextul dat instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probatoriului administrat, ajungînd în mod pripit la concluzia că Miţcul Alexandru Timofei se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 190 alin.(2), lit.c) Cod penal al RM, or, în acţiunile acestuia, se constată că fapta incriminată, nu întruneşte elementele infracţiunii.

Astfel, de referinţă la elementele infracţiunii de escrocherie, prevăzută de art. 190 CP al RM, urmează a se reitera următoarele:

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 190 CP al RM are un caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere.

Obiectul material al infracţiunii specificate la art. 190 CP al RM îl reprezintă bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 190 CP al RM are următoarea structură: fapta prejudiciabilă alcătuită din două acţiuni (inacţiuni): a) acţiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane; b) acţiunea sau inacţiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înşelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv a cărui mărime se situează între limitele de care depăşesc 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrşirii faptei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.

Prin intermediul înşelăciunii sau al abuzului de încredere făptuitorul exercită o influenţare psihică asupra conştiinţei şi voinţei victimei care, ca şi cum cedând bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul este îndrituit a le lua. în astfel de situaţii nu se pune la îndoială că se lezează libertatea manifestării de voinţă, concretizată în facultatea persoanei de a adopta, în mod nestingherit, decizii privind dispunerea de bunurile care se află în posesia sa. Deşi, în aparenţă, victima îşi transmite bunurile benevol către făptuitor, aceasta nu este decât o „prezentare scenică” făcută cu scopul de a demonstra celor din jur (deseori, inclusiv „martorilor oculari” care fac parte din acelaşi grup infracţional) caracterul „legitim” al tranzacţiei efectuate.

Infracţiunea specificată la art. 190 CP al RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorinţă.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 190 CP al RM se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. De asemenea, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate.

Primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament poate fi calificată conform art. 190 CP al RM doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage şi nu avea intenţia să-şi onoreze angajamentul asumat.

În cazul infracţiunii specificate la art. 190 CP al RM, prezenţa scopului de sustragere o demonstrează următoarele circumstanţe: 1) situaţia financiară extrem de neprielnică a persoanei care-şi asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacţiei; 2) lipsa de fundamentare economică şi caracterul irealizabil al angajamentului asumat; 3) lipsa unei activităţi aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor băneşti necesare onorării angajamentului; 4) achitarea veniturilor către primii deponenţi din contul banilor depuşi de deponenţii ulteriori; 5) prezentarea, la încheierea tranzacţiei, din numele unei persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei persoane, de care se foloseşte o altă persoană pentru a-şi atinge interesele etc.

În continuare, instanţa de apel corect a reiterat că normele de drept civil se aplică în cazul concurenţei lor cu normele de drept penal, dacă: 1) există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracţiune pe calea acţiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acţiunii civile; 2) fapta a fost săvârşită în condiţiile unui risc întemeiat (de exemplu, când prejudiciul este urmarea unei decizii economice nereuşite ori când s-a mizat pe obţinerea prea rapidă a unor beneficii etc.).

Sub incidenţa legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care demonstrează rea-voinţă, fraudă, malversaţiune din partea făptuitorului. Nu încape îndoială că, atunci când făptuitorul foloseşte documente false, încheie tranzacţii în numele unei persoane juridice inexistente, îşi arogă funcţii şi calităţi pe care în realitate nu le are etc., îşi demonstrează reaua-voinţă în raport cu victima.

Nu mai putem afirma, retrospectiv, că n-a fost în măsură să-şi execute obligaţiile contractuale. Nu putem afirma că a fost de bună-credinţă, că a fost în imposibilitatea de a găsi mijloace materiale pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumate. Deoarece făptuitorul a recurs la procedee frauduloase în detrimentul victimei (care este celălalt subiect la raportul juridic), el nu se mai poate prevala de imposibilitatea sa de a-şi executa obligaţiile contractuale faţă de victimă. în concluzie, nu poate fi invocată imposibilitatea făptuitorului de a găsi mijloace materiale pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate – ca temei de a nu-i fi aplicată răspunderea penală – dacă a manifestat rea-voinţă sau intenţie frauduloasă faţă de obligaţiunile asumate în raport cu victima.

În orice caz, imixtiunea penalului în sfera privată, sferă bazată pe principiul egalităţii părţilor, trebuie privită ca o ultimă măsură. Dacă ambele părţi – debitorul şi creditorul – obţin profituri de pe urma parteneriatului lor, rămânând proprietari asupra bunurilor sale (sau una dintre părţi suferă prejudicii sub forma venitului ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate), atunci raporturile dintre cele două părţi trebuie să rămână în continuare pe tărâmul dreptului civil. Dacă însă una dintre părţi, asumându-şi angajamente, nu are posibilitate şi nici dorinţă să le execute (în prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel îşi pierde dreptul de proprietate asupra lor), este foarte probabilă necesitatea intervenţiei legii penale.

Delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil trebuie făcută luându-se în considerare două aspecte de maximă importanţă: 1) atitudinea făptuitorului faţă de faptul transmiterii lui a bunurilor; 2) prezenţa disponibilităţii efective a făptuitorului de a-şi executa angajamentele.

Sub aspectul dat, Colegiul Penal corect a reţinut că, învinuirea incriminată lui Miţcul Alexandru Timofei, este una neîntemeiată şi nedemonstrată, bazată doar pe presupunerile organului de urmărire penală, în situația în care legea procesual penală, expres indică că probele sînt elemente de fapt dobîndite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.

Decizie-CA-Chisinau-Mitcul-Alexandru-15-10-2019